fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Peste 33 de tone de deșeuri din plastic, oprite la Giurgiu

Peste 33 de tone de deșeuri din plastic, oprite la Giurgiu


Poliţiștii de frontieră din Giurgiu, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, nereguli privind transferul a peste 33 de tone deșeuri din plastic, care erau destinate unor societăți comerciale din Belgia și Germania.

„În cursul zile de ieri, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi  cetățeni bulgari, în vârstă de 25, respectiv 46 de ani. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în cele două mijloace de transport se aflau 33.257 de kilograme deșeuri din plastic, încărcate din Bulgaria și care erau destinate unor societăți comerciale din Belgia și Germania”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru cele două ansambluri rutiere, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac