Politicianul are 46 de ani și conduce Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul Letoniei.
Juris Jurass „este în Ucraina. El s-a raliat luptătorilor pentru libertate în Ucraina. Aceasta a fost decizia sa personală şi eu o respect întru totul”, a declarat Janis Bordans, ministrul justiţiei şi preşedinte al Noului Partid Conservator din Letonia, parte a coaliţiei de guvernare.
Ucraina a anunţat înfiinţarea unei „legiuni internaţionale” pentru cei din alte ţări, iar preşedintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat în mod public pe cetăţenii străini să vină să lupte alături de ucraineni, pentru a-şi demonstra sprijinul pentru Ucraina.
Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski a spus că mai mult de 16.000 de cetăţeni străini au răspuns la îndemnul său, fără a specifica câţi dintre aceşti voluntari au sosit în Ucraina.
Sursa: Știrile Pro TV