fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Autodenunțul lui Mihai Chirica. Bloc de 18 apartamente în loc de casă. Aprobat: Primarul

Autodenunțul lui Mihai Chirica. Bloc de 18 apartamente în loc de casă. Aprobat: Primarul


Cu o autorizație pentru două case, o firmă a construit la Moara de Vânt un bloc cu 18 apartamente. Profit calculat: 500.000 de euro minim

Mihai Chirica a semnat personal edificarea în februarie 2020, deși i s-a prezentat un act de respingere a recepției, tocmai pentru că se construise un bloc în loc de două case

Primarul a trecut peste propriii subordonați, deși până acum, în cazuri similare, spunea că era neinformat și greșea din neatenție

În 2022, după anchetele de presă și descinderile procurorilor la poarta Primăriei, același Mihai Chirica refuză să autorizeze mansardarea aceluiași imobil, menționând singur: „acolo e bloc în loc de casă, neconcordanță între autorizație și ce s-a construit”

Acest dezacord este similar unui autodenunț: fără edificarea pe care primarul însuși a semnat-o și pe care acum tot el o contestă, acest bloc n-ar fi fost intabulat și apartamentele n-ar fi fost scoase la vânzare

De ce în 2020 un bloc este legal, iar în 2022 devine ilegal? Iașul este caz unic în România: primarul Mihai Chirica a semnat o groază de falsuri negru pe alb în afaceri imobiliare de milioane de euro, iar aceste documente există și sunt imposibil de justificat

Blocul cu 18 apartamente, construit cu un PUZ pentru două case. Un nou PUZ de bloc și o nouă autorizație ar fi însemnat 2 ani cel puțin de eforturi birocratice pentru investitor, plus câteva zeci de mii de euro cheltuite. Lipsa de autorizație a fost acoperită din pix de primar

Prin iscălitura sa, primarul Mihai Chirica a atestat că un bloc cu 18 apartamente este totuna cu două locuințe individuale (case). Funcționarul care l-a înștiințat că dezvoltatorul încălcase grosolan autorizația de construire a fost schimbat din funcție. Chirica a desemnat un alt inginer care a semnat orbește recepția.

După ce procurorii DNA au călcat pe covoarele groase din Palatul Roznovanu, Chirica a avut o revelație: a observat „o neconcordanță” între funcțiunea autorizată, cea de locuințe individuale, și cartea funciară în care apare mențiunea „locuință colectivă”, adică bloc.

Dar cel care anterior a permis reconversia a fost chiar el însuși. În februarie 2020, primarul Chirica a semnat certificatul de atestare a edificării la blocul Vixen’s din Moara de Vânt deși acolo ar fi trebuit să fie, potrivit autorizației inițiale, doar două case.

Iar Chirica știa ce-i acolo, pentru că i s-a spus și pentru că i s-a pus pe masă respingerea recepției pentru că nu s-a respectat autorizația. Miza: sute de mii de euro. Mihai Chirica a ignorat totul și a dat edificarea. Cu mânuța lui.

Și acest dosar a ajuns pe masa anchetatorilor anticorupție.

Găselnița repoziționării
În Moara de Vânt, la câteva sute de metri de Little Texas, firma „V.” a ridicat o clădire cu demisol, parter și mansardă. Edificarea acestei construcții este ilegală de la un capăt la celălalt. S-a pornit de la un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și de la o autorizație de construire ce prevedeau construirea de locuințe individuale. A două case pe cei 1.300 mp.

În final, s-a făcut un singur bloc cu 18 apartamente.

Ca să existe o aparență de legalitate, în 2019, pe aceeași adresă, a fost emisă o altă autorizație de construire: „repoziționare construcție existentă – intrarea în legalitate”.

Sub rezerva anonimatului, un expert a explicat pentru REPORTER DE IAȘI: „Repoziționare înseamnă că, teoretic, putea transla clădirea în cadrul edificabilului și, eventual, o putea întoarce. Dar sub nicio formă nu putea schimba funcțiunea din locuințe individuale în locuințe colective”.

Au vrut să spună că au făcut un bloc prin lipirea a două case, dar soluția nu are acoperire juridică.
În câteva luni după această a doua autorizație din 2019, cu maximă viteză, au urmat recepția și atestarea edificării, acte care au introdus locuințele în circuitul civil, iar proprietarul a putut să le vândă. Semnătura de pe certificatul de atestare a edificării îi aparține primarului Mihai Chirica.

FOTO-DOCUMENT: edificarea semnată cu mânuța lui de Mihai Chirica. Se face abstracție că nu a existat PUZ și autorizație de bloc. Primarul a trecut și peste prima recepție, respinsă. Miza: vânzarea celor 18 apartamente, profit – 500.000 de euro

Chirica a semnat personal edificarea
Actul final care a consfințit intabularea apartamentelor și posibilitatea vânzării lor oficiale a fost certificatul de atestare a edificării din 17 februarie 2020.

Acest document a fost semnat de Mihai Chirica, primar, Alexandru Mustiață, arhitect șef, Daniela Vasiliu (aceeași de la recepție), Andrei Pascariu, reprezentant UAT, și verificat de consilierul Doina Florescu.

Acești oameni, cu o vastă experiență administrativă, au atestat că locuința colectivă având 18 apartamente, D+P+M, 389 mp suprafață construită la sol și 1.166 mp suprafață construită desfășurată este același lucru cu „două locuințe individuale”, așa cum figura în autorizația inițială, din 2015. De fapt, în atestare, autorizația inițială nici nu a mai fost menționată, ci doar intrarea în legalitate din 2019.
Sunt, așadar, trei acte care încalcă legea. „Eu consider ca nelegale autorizația din 2019, recepția și edificarea. S-a trecut de la locuințe individuale, case, la locuințe colective, apartamente, deși nici PUZ, nici prima autorizație nu permiteau acest lucru”, a remarcat un jurist cu experiență.

2022: Chirica se contrazice pe el însuși, devenind intransigent
Nu a fost însă tot. În ianuarie 2021 și, apoi, în decembrie același an, reprezentantul firmei „V.” a cerut Primăriei emiterea unui certificat de urbanism pentru „modernizare pod existent” la clădirea în discuție.

Primarul Mihai Chirica i-a răspuns abia pe 18 ianuarie 2022, la aproape un an distanță de la prima solicitare.
Absolut halucinant, Chirica a invocat autorizația din 2015, prin care s-a permis construirea de locuințe individuale și faptul că, acum, în cartea funciară apare edificată locuință colectivă D+P+M.

„Vă comunicăm că s-a constatat o neconcordanță între funcțiunea autorizată și cartea funciară”, s-a menționat în adresa lui Chirica către firma „V.”.

Cutiile postale de la 18 apartamente, în loc de două case individuale

El a semnat și tot el și-a dat peste mână
Acest document are valoarea unui autodenunț, a unei autoincriminări. „Adresa atestă că locuința colectivă nu este autorizată”, a spus, fără echivoc, un specialist în urbanism.

Practic, Chirica a recunoscut că e o diferență între locuințele individuale (autorizate în 2015) și locuința colectivă (existentă în cartea funciară și în teren - 2022).

Dar tocmai primarul Mihai Chirica a fost cel care a semnat edificarea din 2020. Funcționarii din subordinea sa au făcut recepția din 2019 și, cu câteva luni mai devreme, au emis autorizația care oferea aparența de legalitate.

E o practică la Mihai Chirica în ultimele luni, pe fondul ofensivei Justiției la ușa biroului său din Primărie. În cazul Asimionesei-Sărărie, 4 ani n-a sesizat nimic ilegal, apoi a spus, după descinderea DIICOT, că este o ilegalitate și că el a denunțat faptele cu câteva luni înainte. Au fost afaceri imobiliare deconspirate de REPORTER DE IAȘI, iar apoi Primăria, sub efectul presiunii publice, a făcut plângeri în instanță împotriva propriilor sale decizii anterioare.

Versiunea 2022 a lui Chirica nu mai acceptă asemenea fărădelegi

Ce s-a schimbat, de ce s-a sucit Chirica la nici un an distanță? O posibilă explicație: pe 12 ianuarie 2022, REPORTER DE IAȘI a dezvăluit, în exclusivitate, detaliile celui mai mare tun imobiliar din istoria Iașului avându-i ca protagoniști pe membri ai familiei Cheșcu și pe șefii din Primărie.

La câteva zile distanță, DNA Iași a demarat o anchetă în această speță. Iar pe 18 ianuarie, Chirica și-a adus aminte de blocul ilegal al firmei „V.”. Și i-a returnat actele depuse pentru modernizarea podului.

„Până la clarificarea situației juridice a imobilului”, a mai scris Chirica în actul de respingere. Deci, brusc, primarul a găsit „o neconcordanță” pe care, cu un an înainte n-o observase.

Miza financiară a blocului era de circa 500.000 de euro profit, la 18 apartamente.

Mihai Chirica a ignorat schimbarea folosinței de la casă la bloc, o regulă care necesita o autorizație pentru locuință locativă. Acest lucru e știut de toți de la Urbanism, iar primarul lucrează în administrație de aproape 20 de ani

Februarie 2022: Poliția Locală a dat și amendă!

În plus, pe 24 februarie 2022, agentul Cristian Șcrab de la Poliția Locală a intrat pe fir și a amendat SC „V.” cu 5.000 de lei. „Contravenienta (...) a efectuat lucrări de construire (...) respectiv a edificat un nou nivel retras (...) fără autorizație de construire”.
În ciuda faptului că Primăria nu-i aprobase podul, patronul „V.” îl construise fără acte. Acum, la fața locului, acesta este vizibil, lucrările nefiind încă terminate. Este un al patrulea nivel, retras.

Recepția a fost respinsă, dar primarul a trecut peste acest „amănunt”

Relevantă este și succesiunea de evenimente din acest caz.

  • Cei 1.300 mp au fost vânduți firmei „V.” de latifundiarul Ioan Zapodeanu. Au fost două parcele a câte 650 mp. Tranzacția s-a realizat în august 2014. Zapodeanu a vândut cu tot cu Plan Urbanistic Zonal. Practic, prin hotărârea de Consiliu Local 315 din 2013, s-a statuat că pe acele suprafețe se puteau construi doar locuințe individuale. Formularea tehnică este: „locuințe izolate în regim individual”.
  • În septembrie 2015, Primăria a emis autorizația: „construire două locuințe individuale (...)”. Procentul de ocupare a terenului (POT) – 29,18%, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) – 0,88, talpa la sol a fiecărei clădiri – 191 mp, regimul de înălțime – demisol, parter și mansardă (D+P+M).
  • Dezvoltatorul s-a apucat de construit. Însă, din două locuințe individuale a rezultat un singur bloc cu 18 apartamente. Încălcare flagrantă a autorizației de construire.
  • În aprilie 2018, patronul „V.” a încercat o primă intrare în legalitate, prin emiterea unei noi autorizații de construire. Rezoluția funcționarilor din Primărie a fost ca un duș rece: „clasat”. Adică, nu se aprobă.
  • Câteva luni mai târziu, în iulie 2018, „V.” a comunicat Primăriei că a terminat execuția lucrărilor. Etapă obligatorie pentru obținerea recepției. La fața locului, din partea Primăriei, a fost trimis Gabriel Ghergheșanu. Care, însă, nu a semnat recepția. În evidența funcționarilor, cazul a fost notat ca „nerezolvat”.
  • Lucrurile au început să se miște abia în a doua jumătate a anului 2019. Obstacolele au fost depășite unul câte unul, cu lejeritate. În iulie 2019, firma „V.” a primit certificat de urbanism și, imediat, în august, autorizație de construire: „repoziționare construcție existentă – intrarea în legalitate”. Actul încearcă să ascundă încălcarea legii în această speță.

 Actul de respingere a recepției e înregistrat în Primărie
Două bizarerii în traseul documentelor în Palatul Roznovanu:
1) Noua autorizație de construire a fost eliberată pe 19 august, iar pe 20 august Vixen’s a solicitat duplicat
2) Autorizația a fost emisă pe 19.08.2019 în baza unei cereri din 2018

Patronul „V.”, cu noua autorizație în buzunar, a anunțat, pe 13 septembrie 2019, că a finalizat execuția lucrărilor. Același Ghergheșanu a respins recepția. „L-am anunțat și pe primar. Nu puteam să semnez recepția, erau apartamente, nu locuințe individuale”, a explicat Ghergheșanu, acum pensionar.
Soluția a fost identificată câteva luni mai târziu, prin înlocuirea lui Ghergheșanu. Pe 18 decembrie 2019, a fost semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Din partea Primăriei a iscălit ing. Daniela Vasiliu.

A fost invocată ultima autorizație de construire, cea cu repoziționarea, și nu cea inițială care prevedea construirea a două locuințe individuale, adică a două case.

Casele din autorizație trebuiau să aibă Demisol+Parter+Mansardă. Blocul construit are Parter și 2 etaje, plus un al treilea etaj, retras, pe care dezvoltatorul voia, din nou, să-l reautorizeze

Procurorii cercetează cazul
De remarcat „operațiunea blitz”:
- iulie 2019, certificat de urbanism
- august 2019, autorizație de construire
- decembrie 2019, recepția la terminarea lucrărilor
- februarie 2020, atestarea edificării

În realitate, blocul era gata din 2016. Până în zilele noastre, „V.” a făcut, fără acte, și un pod la respectiva clădire. Mai mulți vecini au reclamat lucrările. În plus, dosarul acestei edificări a ajuns, recent, și pe masa procurorilor DNA.

Conform tradiției, Mihai Chirica n-a răspuns întrebărilor REPORTER

Întrebările pe care REPORTER DE IAȘI i le-a adresat primarului Mihai Chirica și la care acesta nu a oferit niciun răspuns:
La numărul cadastral 166644 (155703 vechi) SC Vixen’s SRL a edificat o locuință colectivă D+P+M cu 18 apartamente, deși autorizația de construire 865/2015 prevedea realizarea a două locuințe individuale.

  • Această construcție, acum, îndeplinește condițiile de legalitate?
  • Reprezentanții Primăriei Iași au semnat recepția (decembrie 2019) și certificatul de atestare a edificării (februarie 2020). Din punctul dumneavoastră de vedere, aceste două documente au fost emise legal?
  • Ce înseamnă autorizația 885/2019: „repoziționare construcție existentă – intrarea în legalitate”? Care sunt efectele sale asupra respectivei construcții?
  • Suplimentar, dezvoltatorul a construit și un pod al cărui certificat de urbanism a fost respins de Primăria Iași în ianuarie 2022. Ce măsuri legale are Primăria la dispoziție?

Article image
* Mihaela Tulică, vara și cumătra lui Mihai Chirica, s-a întors ca șefă la Control Urbanism, în cadrul Poliției Locale * A stat 3 ani în concediu de creștere a copilului * În 2018, plecase după scandaluri-monstru legate de recepțiile falsificate la blocurile Ancăi Condurache și Doru Plugaru, cumnații lui Gheorghe Cheșcu * DNA a deschis acum, în ianuarie, dosarul 4/P/2022 privind blocurile lui Plugaru de la Moara de Vânt, cu...
Autor Cezar Moraru Anchete 01 Februarie 2022


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac