Buna Vestire sau, popular, Blagoveştenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început, în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), sau în unele Biserici din Apus, precum cele din Spania, Galia şi Milano, unde Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.
Părintele profesor Ene Branişte susţine că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de Papa Leon al II-lea (681-683). La început, aceasta era doar locală, cu denumirea de sărbătoare a aşteptării Naşterii Domnului. Variația datei de prăznuire a existat în Apus până în sec. XI, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu data veche a sărbătorii Naşterii Domnului, respectiv 6 ianuarie, potrivit crestinortodox.ro.
În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Naşterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V-lea.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.
Buna Vestire în calendarul popular
Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului, pentru că în această zi are loc primul său cântec, prin care anunţă vestirea primăverii.
Potrivit tradiţiei, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!”
Există obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul îşi cântă numele, număr care ar descoperi câţi ani mai avem de trăit.
Flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/ Câţi ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mărita)?” Dacă se întâmplă ca după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul sau echivala cu un an de așteptare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea sa era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică.
De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua lui, era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, în speranţa că flăcăii nu le vor ocoli.
Sursa: Știrile Pro TV
