fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: ZDI Foto: ZDI

Zi de foc în Iași: Trei incendii violente, sâmbătă, în comuna Miroslava


Trei incendii violente s-au produs, sâmbătă, în comuna Miroslava din judeţul Iaşi, la o fabrică de mobilă, o hală de vopseluri şi la un bloc de locuinţe, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, conform Agerpres.

Primul incendiu s-a produs la fabrica de mobilă din localitatea Balciu din comuna Miroslava, iar pentru localizarea şi stingerea incendiului au intervenit patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoplatformă de salvare de la înălţime, două autocisterne cu apă şi un echipaj de prim ajutor calificat.

„La ajungerea forţelor de intervenţie la locul evenimentului, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp la o anexă între depozitele de mobilă", au transmis oficialii ISU Iaşi.

Foto: ZDI

Ulterior, pe strada Olga Sturdza din Miroslava a fost cuprins de flăcări acoperişul unui bloc de locuinţe. Din imobilul cu parter şi două etaje au fost evacuate cinci persoane. La faţa locului au intervenit patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoplatformă de salvare de la înălţime şi un echipaj medical de prim ajutor.

Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp. „Nu sunt anunţate victime. În sprijin pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost trimise o autoplatformă de salvare de la înălţime şi o autocisternă pentru transportul apei", au informat reprezentanţii ISU.

Foto: ZDI

Al treilea incendiu a afectat, sâmbătă după-amiază, hala de vopseluri din Miroslava, acolo unde, de asemenea, au intervenit autospeciale de intervenţie şi stingere.

„Hala este în suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Incendiul este lichidat. Se verifică ultimele focare de incendiu", au precizat pompierii din Iaşi.

 

Sursa: Agerpres


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac