„În dimineaţa de 17 aprilie 2022, în jurul orei 02.30, poliţişti din cadrul Secţiei 24, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un autoturism care a încercat să-i evite. Au efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice şi luminoase pentru a opri conducătorul auto. Deoarece şoferul nu s-a conformat şi a accelerat, au plecat în urmărirea acestuia, simultan solicitând, prin staţie, sprijin echipajelor aflate în teren”, a precizat Poliţia.
De asemenea, sursa citată a transmis că prin folosirea armelor din dotare şi prin ţintirea pneurilor maşinii urmărite s-a reuşit blocarea acesteia în judeţul Ilfov.
În autoturism, alături de conducătorul auto se mai aflau alţi trei ocupanţi.
Toate cele 4 persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 26 de ani, au fost preluate de către poliţişti din cadrul Secţiei 24, fiind conduse la audieri.
Şoferul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. A fost condus la INML, unde au fost prelevate probe biologice.
În urma verificărilor, a rezultat faptul că şoferul autoturismului are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Cercetările sunt continuate de Secţia 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.
Sursa: Adevărul