fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: Guardia Civil Foto: Guardia Civil

Poliția spaniolă a găsit trei tone de cocaină în rezervorul unei nave de pescuit


Cinci persoane au fost arestate după ce o ambarcațiune de pescuit care transporta aproape trei tone de cocaină a fost interceptată în largul Insulelor Canare, a transmis poliţia spaniolă.

Ambarcațiunea suspectă a fost interceptată şi escortată spre Las Palmas. Imediat după ce a ajuns în port, barca a fost verificată de forțele de ordine care au descoperit cele aproape trei tone de cocaină ascunse în rezervor.

Drogurile au o valoare estimată la aproximativ 50 de milioane de dolari.

Garda civilă spaniolă a colaborat în cadrul acestei anchete cu Poliția Națională și cu inspectorii vamali, sub coordonarea procurorilor antidrog. Anchetatorii aveau suspiciuni că nava transporta droguri din America de Sud.

Cei cinci membri ai echipajului – patru turci și un georgian – au fost arestați pe loc.

În urmă cu trei zile, autoritățile spaniole au anunțat că au distrus 415.000 de plante de canabis, în valoare de până la 100 de milioane de euro. Poliția spaniolă spunea că este vorba despre cea mai mare fermă de canabis din Europa.

 

Sursa: Digi24


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac