fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu: „Mii de metri pătrați acoperiți cu organe de animale, în soare!” Imagini șocante!

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu: „Mii de metri pătrați acoperiți cu organe de animale, în soare!” Imagini șocante!


Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a solicitat pe Facebook premierului Nicolae Ciucă să ia măsuri urgente, spunând că în Ialomița sunt „peste 5000 mp acoperiți cu organe de animale, în plin soare. Miroase ca pe front, poate și mai rău. Suntem în Europa sau în Africa?”

„Sute de animale moarte sau piei de ovine sunt aruncate pe câmp alături de deșeuri. Am chemat Poliția Română! Nu a fost reținut niciun autovehicul care descarcă deșeuri, chiar în fața organelor de control.

Faptele sunt infracțiuni, coordonate chiar de conducerea comunei. Dubele stau la rand sa descarce organele animalelor.”, scrie Octavian Berceanu, postarea fiind însoțită de imagini video șocante:

Starea dezastruoasă a mediului din România a fost recent subiectului unei postări critice pe Linkedin, în termeni foarte duri, a unui oficial european, scrie G4Media. Este vorba despre Gregoire Dubois, managerul Centrului de Cunoștințe pentru Biodiversitate al Comisiei Europene. Acesta a detaliat experiența pe care a avut-o vizitând România astfel:

„De obicei nu postez despre sentimente personale, dar această călătorie a fost una care m-a deprimat teribil. A fost o verificare terifiantă a realității care mi-a reamintit că distrugerea mediului se întâmplă la scară uriașă și în Europa.

(…) Cantități colosale de gunoaie și deșeuri se găseau peste tot în țară, până în cele mai izolate locuri, în fiecare iaz, pe fiecare deal, în toate pădurile, protejate sau nu. Aș fi putut pune mai jos atât de multe alte imagini care arată eroziunea solului ca o consecință a defrișărilor, pescuitul ilegal în zonele marine protejate, zone agricole uriașe fără niciun gard viu sau copac la vedere, lista pare infinită…

Am fost de multe ori în țări în curs de dezvoltare și am văzut o mulțime de daune aduse mediului, dar rareori ceva la o asemenea scară. Mai important, am lucrat cu autoritățile din țările în curs de dezvoltare care doreau cu adevărat să își conserve natura și am putut vedea primele rezultate.

Mă simt atât de furios pentru că această țară ar putea fi o bijuterie europeană care să atragă mulți turiști care să se bucure de o natură și o biodiversitate unice, dar ceea ce se întâmplă acum în România este de fapt un ecocid, sau mai bine zis un eco-suicid național.”

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac