fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Tragedie în Vaslui: băiețel de un an și două luni, găsit decedat într-un pârâu după ce dispăruse de acasă

Tragedie în Vaslui: băiețel de un an și două luni, găsit decedat într-un pârâu după ce dispăruse de acasă


Un băiat în vârstă de un an şi două luni, dispărut de la domiciliu, duminică după-amiază, a fost găsit decedat într-un pârâu, la aproximativ 500 de metri de casă, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, mama copilului le-a declarat autorităţilor că a constatat dispariţia acestuia în jurul orei 17,30, iar băieţelul a fost mai întâi căutat de membrii familiei, după care incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, transmite Agerpres.

„În această seară la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia de acasă, din localitatea Fruntişeni, a unui copil de sex masculin în vârstă de un an şi două luni. Mama copilului a spus că a constatat dispariţia lui în jurul orei 17,30. Iniţial copilul a fost căutat de familie şi abia ulterior au fost alertate autorităţile. La căutări au participat poliţişti şi pompieri, iar SAJ Vaslui a participat cu două ambulanţe tip B2 şi C2. Copilul a fost găsit de salvatori în jurul orei 20,50, la aproximativ 500 de metri de domiciliu, sub un pod într-un pârâu, cu faţa în apă, fără semne vitale. S-au efectuat manevrele de resuscitare timp de peste o oră, fără rezultat favorabil. Medicul prezent la caz a declarat decesul", a precizat Daniel Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac