„În ziua de 03 mai a.c., în jurul orei 23.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie - română şi Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz GLA 180, înmatriculat în Germania.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de către autoritățile din Germania în data de 02.05.2022”, se arată în comunicatul ITPF Iași.
Bărbatul aflat la volanul autoturismului a declarat agenților că a achiziţionat autoturismul în anul 2019, în sistem leasing, de la o societate de profil din Berlin și că nu a reușit să achite valoarea integrală a autoturismului, fiind restant la plata ratelor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 100.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.