fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Protecția Consumatorului a amendat cu 80.000 de lei două magazine Auchan, din Suceava și Iași

Protecția Consumatorului a amendat cu 80.000 de lei două magazine Auchan, din Suceava și Iași


Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 80.000 de lei două magazine aparţinând retailerului Auchan şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru zona Gastro a magazinului din Suceava, respectiv pentru vitrinele frigorifice ale celui din Iaşi.

Campania „Caravana Consumatorilor" a continuat în nordul Moldovei, în această săptămână, iar cele mai mari magazine verificate aparţin lanţului Auchan şi se află în municipiile Suceava şi Iaşi.

Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis vineri, în urma controlului, comisarii instituţiei au aplicat celor două unităţii amenzi contravenţionale, în valoare de 80.000 lei, împreună cu măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru zona Gastro a celui din Suceava respectiv pentru vitrinele frigorifice ale celui din Iaşi. De asemenea, de la magazinul situat în Iaşi au fost prelevate probe de apă minerală pentru a fi verificate printr-un examen microbiologic, transmite Agerpres.

„Sunt avocat şi vin dintr-o zonă care ţine mai mult de juridic decât de acţiunea de control în sine. Ca obiective principale, mi-am propus aducerea legislaţiei privind protecţia consumatorilor la un nivel adecvat pieţei şi, bineînţeles, exigenţelor europene. Abaterile repetate ale operatorilor economici mari nu cred că pot găsi justificare. Am învăţat multe în cadrul acestei acţiuni şi, sigur, viitoarele noastre proiecte legislative vor ţine cont de realitatea acţiunilor de control", a declarat Sebastian Ioan Hotca, vicepreşedinte ANPC.

Câteva dintre neregulile în cadrul magazinelor verificate au fost: comercializarea de peşte proaspăt depozitat necorespunzător; comercializarea unor specialităţi pe bază de grăsimi vegetale sub denumirea de brânzeturi; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător sau deteriorate (cu rugină, vopsea exfoliată, mucegai, resturi de alimente, ventilatoare cu praf etc.); utilizarea unor spaţii de depozitare improprii (cu mucegai, ventilatoare neigienizate); nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor în vitrina caldă; comercializarea pâinii proaspete, în zona de brutărie, depozitată în cărucioare neigienizate, produse care pot pune în pericol sănătatea şi securitatea consumatorilor.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac