fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ieșean reținut după ce a intrat peste soție în casă și a amenințat-o, încălcând ordinul de protecție

Ieșean reținut după ce a intrat peste soție în casă și a amenințat-o, încălcând ordinul de protecție


Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 30 aprilie a.c., un bărbat de 53 de ani ar fi provocat scandal la domiciliu și i-ar fi adresat amenințări soției sale. De asemenea, ulterior, bărbatul ar fi pătruns în locuința soției sale, din comuna Miroslava, încălcând astfel ordinul de protecţie provizoriu emis de polițiști, respectiv ordinul de protecție emis de Judecătoria Iași, împotriva sa”, arată reprezentanții IPJ Iași.

Bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

El va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările sunt continuate.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac