fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Incidente la marşul Iaşi Pride: s-a aruncat cu fumigene şi ouă înspre participanţi (VIDEO)

Incidente la marşul Iaşi Pride: s-a aruncat cu fumigene şi ouă înspre participanţi (VIDEO)


Sute de persoane au participat, duminică după-amiază, la marşul Iaşi Pride, în timp ce zeci de persoane au fost prezente la o contramanifestaţie, scandând „Iaşul nu-i Sodoma”, relatează News.ro.

Din grupul contestatarilor evenimentului, la un moment dat au fost aruncate fumigene şi ouă înspre participanţii la marş.

Asociaţia Rise OUT organizează a doua ediţie a marşului Iaşi Pride, la acţiune fiind prezente sute de persoane. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza, apoi au pornit în marş către centrul Iaşului.

În zonă şi-a făcut apariţia şi zeci de contestatari ai evenimentului. Aceştia erau îmbrăcaţi în majoritate cu tricouri albe, iar unii aveau asupra lor însemne religioase. Ei au scandat „Iaşul nu-i Sodoma”, au fluierat şi au huiduit. La un moment dat, dinspre grupul contestatarilor s-a aruncat cu fumigene şi chiar cu ouă către participanţii la marş.

Un autobuz al Jandarmeriei s-a interpus între cele două grupuri, iar pe traseul evenimentului au fost mobilizate importante forţe de ordine.

Participanţii la marş se deplasează pe traseul Bulevardul Carol I - Casa de Cultură a Studenţilor - Bulevardul Independenţei - Str. Elena Doamna - Str. Anastasie Panu - Palatul Culturii.

Organizatorii acestui eveniment au precizat că Iaşiul este un oraş în care diversitatea comunităţii ar trebui îmbrăţişată. Evenimentul a fost autorizat de Primăria Iaşi.

Foto: Ziarul de Iași

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au precizat vineri că prima duminică după 1 iunie, este una specială pentru familiile creştine, fiind consacrată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Duminica Părinţilor şi Copiilor.

„Se ia act cu adâncă durere că, tocmai în acest context, chiar în această zi se organizează în Iaşi un nou marş al semenilor noştri ce susţin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate şi promovate în instituţii de învăţământ şi, în general, în spaţiul public. Nădăjduim, în duh de pocăinţă şi de rugăciune, că aceştia vor avea puterea lăuntrică de a constata adevărul fundamental, anume că Dumnezeu a creat omul ca bărbat şi femeie, cu toate responsabilităţile care decurg de aici. Reamintim, pe această cale, că toţi cei atinşi de diferite patimi sau păcate, mai mici sau mai mari, suntem cuprinşi în rugăciunile Bisericii, care nu este instanţă de judecată, ci Spital duhovnicesc, unde putem veni cu frământări şi căutări, dar mai ales cu dorinţa sinceră de a ne tămădui”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Totodată, ierarhii Sinodului Mitropolitan consideră „că ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu paşi rapizi spre pericolul disoluţiei”.

Aproximativ o sută de persoane au participat anul trecut la prima ediţie a marşului Iaşi Pride, acţiunea având loc pe 1 octombrie. În zona în care s-au adunat participanţii au apărut mai multe persoane cu icoane şi cruci în mâini, aceştia strigând „Iaşul nu-i Sodoma”.

La un moment dat, pe traseu, o femeie din grupul de contestatari a aruncat cu apă înspre participanţii la marş, ea spunând că este vorba de agheasmă.

 

Sursa: Știrile Pro TV


 
Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac