fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Adolescentă din Botoșani, agresată sexual de tată și de trei frați: suspecții au fost arestați preventiv

Adolescentă din Botoșani, agresată sexual de tată și de trei frați: suspecții au fost arestați preventiv


Un bărbat din judeţul Botoşani şi cei trei fii ai săi au fost arestaţi preventiv, duminică, fiind cercetaţi pentru că şi-ar fi agresat sexual fiica, respectiv sora, o minoră în vârstă de 15 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 41 de ani şi fii săi de 20, 19 şi 17 ani, toţi din comuna Unţeni, sunt cercetaţi pentru agresiune sexuala şi viol.

„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2019-2021, bărbatul de 41 de ani ar fi atins-o în mod frecvent, în zonele intime, pe fiica sa, minoră, împotriva voinţei acesteia. Totodată, în aceeaşi perioadă, cei trei tineri, fraţi cu victima, prin constrângere şi violenţă, ar fi întreţinut în mod frecvent raporturi sexuale cu minora", a precizat Delia Nenişcu, citată de Agerpres.

Cei patru au fost reţinuţi în cursul zilei de sâmbătă, iar instanţa a admis, duminică, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani de arestare preventivă a acestora.

 

Sursa: Digi24


 
Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac