fbpx
 
Percheziții în București și alte șapte județe în legătură cu obținerea de fonduri prin programul „Start UP Nation”

Percheziții în București și alte șapte județe în legătură cu obținerea de fonduri prin programul „Start UP Nation”


Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, joi, peste 40 de percheziţii în Bucureşti şi în alte şapte judeţe într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că au obţinut ilegal fonduri din programul „Start UP Nation".

Potrivit unui comunicat la PICCJ transmis joi, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 42 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi, a municipiului Bucureşti, precum şi a judeţelor Ilfov, Galaţi, Maramureş, Suceava, Neamţ şi Vaslui, într-un dosar penal în care s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 38 de suspecţi, dintre care 24 persoane fizice şi 14 persoane juridice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi obţinere ilegală de fonduri în formă continuată (9 acte materiale), respectiv complicitate la obţinere ilegală de fonduri.

„În urma cercetărilor a rezultat faptul că, în perioada anilor 2019-2020, pe teritoriul României s-a constituit un grup infracţional organizat care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, folosind mai multe societăţi comerciale, ar fi obţinut pe nedrept prin programul „Start UP Nation” fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 lei", arată procurorii.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30