Judecătorii l-au condamnat la 30 de ani de închisoare, informează Știrile Pro TV.
Bărbatul era angajat al unei fundații de caritate, aflată sub tutela unui cult religios și avea în grijă copiii orfani aduși la Tușnad.
Judecătorii spun că bărbatul a profitat de poziția pe care o avea și i-a obligat pe mai mulți dintre copii să privească împreună cu el filme pentru adulți. Sunt peste zece victime care au povestit judecătorilor umilințele și chinurile la care au fost supuse pe parcursul a zece ani, între 2007 și 2017, când s-au derulat faptele.
Instanța a dat o sentință foarte dură, 30 de ani de închisoare. În plus, bărbatul nu mai are voie să practice vreo profesie din sfera celor educative și nu mai are voie să intre în orașul Tușnad și nici în localitățile unde se află acum victimele sale.
Sentința dată de judecătoria Miercurea Ciuc nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Sursa: Știrile Pro TV