fbpx
 
Accident șocant în Timișoara: Un tânăr care circula pe trotinetă a trecut pe roșu și a fost lovit în plin de o mașină (VIDEO)

Accident șocant în Timișoara: Un tânăr care circula pe trotinetă a trecut pe roșu și a fost lovit în plin de o mașină (VIDEO)


Camerele de supraveghere dintr-o intersecție din Timișoara au surprins momentul în care un tânăr care circula pe trotinetă a fost izbit în plin de o mașină.

Accidentul petrecut duminică seară la intersecția străzii Divizia 9 Cavalerie cu Calea Sever Bocu din Timișoara a fost surprins de camerele de supraveghere montate în zonă. Impactul a fost puternic, iar tânărul care se deplasa pe trotinetă a fost proiectat până în cealaltă parte a intersecției. El este acum în stare gravă la Clinica Casa Austria din Timișoara, potrivit Timiș Online.

Sursa citată notează că băiatul care se deplasa pe trotinetă a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului, iar mașina, care circula regulamentar, nu l-a mai putut evita, oprind autoturismul la zeci de metri de locul impactului, după intersecție.

Luna trecută, polițiștii de la Rutieră au dat 113 de amenzi persoanelor care se deplasau cu trotineta și nu respectau regulile de circulație. Ele au fost date în numai două zile, iar valoarea lor totală este de 32.770 de lei. Traversarea intersecțiilor pe culoarea roșie a semaforului a fost chiar pe locul al doilea în topul abaterilor cele mai frecvente pentru care au fost sancționați trotinetiștii.

„Principalele nereguli constatate se referă la deplasarea acestora pe trotuar, în afara pistelor pentru bicicliști, traversarea unei intersecții pe culoarea roșie a semaforului electric, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, precum și nerespectarea obligației de a coborî de pe trotinetă în momentul traversării pe marcajul pietonal”, transmiteau la momentul respectiv reprezentanții IPJ Timiș.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(5 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30