fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: monitorulexpres.ro Foto: monitorulexpres.ro

Câine abandonat, legat cu sârmă de un copac și într-o stare avansată de deshidratare, salvat din pădure, la Brașov


Un câine bătrân, care a fost legat în pădure și abandonat, a fost salvat astăzi, iar acum se află sub tratament, scrie monitorulexpres.ro. Acțiunea a avut loc în județul Brașov, după ce un cetățean a auzit plânsetele animalului și a sunat la 112.

Conform viceprimarului Brașovului, Sebastian Rusu, o echipă de la Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără stăpân și de la Asociația Milioane de Prieteni, împreună cu Poliția Animalelor, au reușit sa îl salveze, iar acum este sub tratament.

„Colegii noștri împreună cu partenerii de la Asociația Milioane de Prieteni și Poliția Animalelor Brașov tocmai au avut o acțiune de salvare a unui cățel abandonat în pădure. Un cetățean a auzit niște plânsete în mijlocul pădurii și imediat a făcut sesizare la 112. Când au ajuns la locație au găsit un câine bătrân, nemicrocipat și nesterilizat, aflat într-o stare avansată de deshidratare. Săracul cățel nici nu putea să își miște capul pentru că acesta îi era legat cu o sârmă foarte dură care îl împiedica să se miște complet. Cu multă grijă, cu ajutorul unui patent, au reușit să îi desfacă sârma și să îl elibereze. Acesta a fost adus la adăpost unde medicul nostru i-a oferit deja prim-ajutor și o să fie monitorizat în următoarele zile până când acesta se va recupera complet. În acea zonă nu sunt camere de luat vederi, prin urmare este foarte greu să fie identificat făptașul”, au anunțat reprezentanții Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără stăpân.

 

Sursa: Digi24


ROGESI

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Cartierul Austriac