fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: Alo Iași Foto: Alo Iași

Accident grav la Chicerea provocat de un tânăr care s-a urcat băut la volan: două persoane au fost transportate în comă la spital


Un accident rutier grav a avut loc joi dimineață, în comuna Chicerea din județul Iași. Din primele informații se pare că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani a intrat într-o casă, iar în urma impactului două persoane din autoturism au fost rănite grav acestea fiind preluate în stare de comă de către medici. Celelalte două persoane care se aflau în vehicul au fost rănite ușor.

Potrivit polițiștilor, șoferul care a provocat accidentul, consumase băuturi alcoolice.

„În dimineața zilei de 11 august a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Chicerea a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani.

În urma accidentului, șoferul și trei pasageri din autoturism au fost răniți. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestuia fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate”, arată reprezentanții IPJ Iași.

 

Sursa: Alo Iași


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: