Dani Mocanu alături de mai mulți bărbați au bătut o altă persoană într-o benzinărie din Pitești. Atacatorii au folost și o bâtă, precizează Știrile PRO TV.
Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Pitești, iar vineri dimineață a plecat spunând că se va duce, pe cont propriu, în București. Bărbatul nu a depus plângere momentan.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești face cercetări pentru loviri și alte violențe, plus ultraj contra bunelor moravuri.
„În noaptea de 18 spre 19 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că la o stație peco din Pitești ar fi avut loc o stare conflictuală, în cadrul căreia un bărbat ar fi fost agresat.
La momentul sosirii polițiștilor, la fața locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală.
Polițiștii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cauză se desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Argeș.
Sursa: Știrile PRO TV