fbpx
 
Foto: bacau.net Foto: bacau.net

Momentul în care un șofer băut și cu permisul suspendat o rupe la fugă cu polițiștii pe urmele lui (VIDEO)


Conducătorul auto făcuse schimb de locuri cu pasagerul din dreapta. Când polițiștii l-au luat la întrebări pe cel de la volan, șoferul a luat-o la fugă, în încercarea de-a scăpa de răspunderea penală.

Incident aiuritor pe DN 2G, în comuna băcăuană Mărgineni, scrie „Adevărul”. Luni, 22 august, polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au prins în flagrant un conducător auto, de 52 de ani, din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național amintit.

La momentul opririi, bărbatul a trecut pe scaunul din dreapta față al autovehicului. Pe imaginile surprinse de camera de bord a unui autovehicul oprit în spatele mașinii verificate de polițiști se observă cum bărbatul de 52 de ani o ia la fugă, iar după câteva momente de nedumerire, oamenii legii pornesc în urmărirea lui.

Sursa video: Facebook/Ovidiu Puiu

La scurt timp, polițiștii l-au prins și imobilizat pe bărbat, acesta fiind  condus la sediul poliției pentru audieri.

Din verificări a rezultat faptul că băcăuanul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o alcoolemie de 0, 52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis dosar penal pe numele acestuia pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și sub influența alcoolului.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: