fbpx
 
Foto: ISU Bistrița Năsăud Foto: ISU Bistrița Năsăud

Doi bărbați dați dispăruți de vineri, găsiți morți într-un autoturism căzut în râul Bistrița Ardeleană


Doi bărbaţi care nu mai fuseseră văzuţi de familii de două zile au fost găsiţi, duminică, decedaţi, într-un autoturism căzut în râul Bistriţa Ardeleană, pe raza localităţii Unirea, componentă a municipiului Bistriţa, informează Agerpres.

După semnalarea prezenţei unei maşini de teren căzute în râu, în care s-ar afla două persoane decedate, spre locul solicitării au fost direcţionate două autospeciale ale pompierilor, un echipaj de prim-ajutor SMURD şi un echipaj de scafandri.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că victimele sunt doi bărbaţi, de 36, respectiv 37 de ani, care locuiau în Unirea.

„Astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi despre faptul că un autoturism a fost găsit răsturnat în râul Bistriţa. La locul evenimentului, în autoturism, au fost identificaţi doi bărbaţi de 36 şi 37 de ani, din Unirea, care din nefericire erau decedaţi. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă. Totodată, va fi dispusă necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului celor doi", a informat IPJ.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Paul Rodilă, a precizat că cei doi bărbaţi nu mai fuseseră văzuţi din data de 23 septembrie.

Fratele unuia dintre ei i-a semnalat dispariţia sâmbătă seara, la ora 21,30, fiind efectuate căutări de către poliţişti atât în cursul nopţii, cât şi duminică dimineaţa.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30