Conform IPJ Călărași, șoferul din Ialomiţa a fost amendat cu 2.900 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 150 de zile.
Miercuri după-amiază, 2 noiembrie, acesta a intrat pe contrasens pe Autostrada Soarelui - A2, în judeţul Călăraşi, a lovit un autoturism care circula regulamentar, după care şi-a continuat deplasarea. Ceilalți șoferi au dat imediat alerta, anunțând că un Logan alb cu numere de Alba circulă pe contrasens. Poliția a fost anunțată.
IPJ Călărași a transmis că şoferul, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Slobozia, a intrat pe contrasens miercuri după-amiază, 1 noiembrie, a lovit un autoturism care circula regulamentar, după care şi-a continuat deplasarea către kilometrul 49 al autostrăzii, unde a întors maşina şi a revenit pe sensul normal de deplasare. Șoferul a fost găsit într-o parcare, după aproape 40 kilometri.
„Monitorizând poziţia acestuia permanent, prin intermediul apelurilor înregistrate prin S.N.U.A.U. 112, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, din cadrul Brigăzii Autostrăzi, au reuşit interceptarea acestuia în spaţiul de servicii de la km 88, sensul către Constanţa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite Inspectoratul de Poliţie Călăraşi.
Ialomiţeanul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.900 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pentru 150 de zile, fiindu-i reţinut permisul de conducere.
Sursa: Adevărul