„În urma evenimentului rutier, în care au fost implicate cinci camioane, a rezultat avarierea a trei dintre acestea, iar doi militari, cu traumatisme la nivelul membrelor inferioare, au fost transportați pentru investigații medicale la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, unde se află în stare stabilă”, a transmis Ministerul Apărării
MApN precizează că în eveniment nu au fost implicate vehicule civile.
„Evenimentul este cercetat de Poliția Rutieră, iar o comisie administrativă din cadrul UM01458 Bârlad a fost numită pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului”, a mai transmis. Ministerul Apărării.
Sursa: Știrile PRO TV