„Duminică după-amiază, în Târgu Mureş, colegul nostru, Florin Fărcaş, aflat în timpul său liber, se afla alături de familia sa în trafic şi a oprit maşina la o trecere de cale ferată. Atunci a observat o persoană întinsă pe şine. Nu a stat pe gânduri: i-a rugat pe cei dragi să-l aştepte şi a fugit să vadă despre ce este vorba. Era un bărbat, de vârstă mijlocie, conştient, dar aflat într-o stare vădită de supărare care, în momentul în care l-a văzut, i-a spus să plece pentru că el nu mai vrea să trăiască. Colegul nostru şi-a dat seama că este vorba de o situaţie gravă, ce trebuia rezolvată imediat. A sunat pe loc la 112, solicitând sprijin şi păstrându-şi calmul, cu empatie şi vorbe încurajatoare, a reuşit în cele din urmă să-l convingă să se ridice. A stat cu el de vorbă până au ajuns echipajele de salvare. Uneori câteva minute pot face diferenţa dintre viata şi moarte. Felicitări, Florin!", a postat Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I" Târgu Mureş, pe Facebook.
Florin este plutonier major şi lucrează ca subofiţer operativ în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I" Târgu Mureş de 16 ani.
Sursa: Agerpres