Ca să se răzbune pe șoferul care l-a apostrofat pentru încălcarea regulilor de circulație, adolescentul ar fi scos o armă cu care a tras. În urma apelului la 112, polițiștii au reușit să îl identifice pe tânăr și l-au dus la audieri.
„La data de 27 martie 2023, în jurul orei 16:20, polițiști din Poliției municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Unirii, în urma unei altercații în trafic cu un alt șofer, un conducător auto ar fi tras cu o armă. În urma activităților desfășurate, a fost identificat un minor, de 16 ani. Cercetările sunt în acest moment, în derulare", a transmis IPJ Constanța.
La audieri a ajuns și celălalt șofer implicat, care lucrează ca agent pentru o firmă de curierat.
„A intrat pe interzis și i-am făcut semn să se dea în stânga, să pot să trec să îmi fac treaba mea și atunci a scos pistolul. Nu sunt rănit. Nu știu ce fel de pistol era, habar nu am!", a declarat bărbatul pentru sursa citată.
Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba despre un pistol cu bile. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Sursa: Digi24