Mama ei a fost bătută și gonită din locuință joi, la amiază.
De atunci, negociatorii - alături de mama copilei - încercă să-l convingă pe individ să renunțe la planul său, relatează Știrile PRO TV.
Totul a început în jurul orei 13, când cei doi soți au început să se certe, după care bărbatul în vârstă de 45 de ani a agresat-o pe femeie și a dat-o afară din casă.
Polițiștii au fost alertați în jurul orei 15, după ce individul a amenințat că va incendia casa în care se baricadase cu fetița lor, în vârstă de 5 ani. Individul a postat și un videoclip pe o rețea socială, în care i se adresează copilei cu amenințări voalate.
Polițiștii au blocat zona pe o distanță de aproximativ 100 de metri de casa unde s-a baricadat bărbatul. De această bandă trec doar vecinii bărbatului, după ce dovedesc cu cartea de identitate că locuiesc aici.
Apropiații spun că relația celor doi a fost presărata de la început de conflicte. Chiar dacă vecinii cunoșteau temperamentul bărbatului, nu se așteptau la așa ceva. Tot ei spun că înainte să înceapă scandalul, ar fi consumat alcool la o cârciumă.
La fața locului au fost trimise zeci de echipaje de Poliție, luptătorii de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, dar și un echipaj de la ISU. Pompierii sunt gata să intervină cu autospeciale de stingere, în cazul în care amenințările cu incendierea casei se vor materializa.
Potrivit unor surse, agresorul ar fi făcut 3 ani de închisoare, în urmă cu un deceniu.
Sursa: Știrile PRO TV