fbpx
 
Facebook Facebook

O cunoscută actriță a fost bătută în Cișmigiu, în plină zi. Niciun bărbat din cei patru martori la agresiune nu a intervenit


Andreea Hristu, actriță la Teatrul Excelsior, a fost bătută joi în Parcul Cișmigiu, la doi pași de Primăria Capitalei. La agresiune au fost martori patru bărbați, aflați pe băncile din apropiere, dar niciunul nu a intervenit.  

„Azi am fost bătută în Cișmigiu, în plină zi, lângă podul ăsta frumos. Da, se poate. Stăteam pe o bancă, cu o carte și o cafea. Se apropie un individ, nimic suspect, vorbește frumos, vrea să mă întrebe ceva. Îmi cere bani, îi spun nu. Insistă, îi cer să plece. Începe să mă jignească, să mă înjure.

Ridic tonul și îl ameninț cu poliția. Continuă. Sun la 112. Mă trezesc cu el la gât, îmi zboară telefonul pe jos, cu dispecera în apel. Țip. Mă uit în jur după ajutor. Mă lovește cu propria mea plasă cu cărți până se rupe și cad toate răsfirate pe alee”, a scris Andrea Hristu pe Facebook.

După consumarea agresiunii, singura care a venit să o ajute pe actrița bătută a fost o tânără.

„Sunt 4 oameni pe băncile din jurul meu, niciunul nu intervine. În timp ce individul se îndepărtează zicând în gura mare că eu l-am agresat, se apropie o tânără care rămâne cu mine până vine poliția și care acceptă să fie și martor la dosar. Alți oameni vin să mă ajute, unii se duc să-l caute peindivid prin parc.

„Bărbații” care au fost prezenți de la început s-au evaporat toți”, mai povestește tânăra agresată.

Actrița a avut apoi numai cuvinte de laudă față de polițiști și oamenii legii. S-a arătat în schimb revoltată ”până la lacrimi” de faptul că niciunul dintre cei patru bărbați aflați lângă ea nu a ajutat-o, deși s-a uitat în ochii lor.

„Polițiștii au acționat impecabil. Nu numai că l-au prins pe individ și l-au dus la secție, dar au fost umani, respectuoși, empatici. Comisarul care mi-a luat declarația la fel. Acum e în mâna procurorului: poate să dispună retenție sau doar control judiciar, adică îi dă o amendă și liber. Așa e LEGEA.

Ce mă înfurie și mă revoltă până la lacrimi e că

1. se poate întâmpla așa ceva în plină zi, într-un parc public, la 20 de metri de un joc de joacă, dar și mai tare că

2. NIMENI NU A INTERVENIT!!! Erau 4 (patru) bărbați care au asistat la tot incidentul, în ochii cărora m-am uitat cerându-le ajutorul și care nici măcar nu s-ar ridicat de pe bancă. Nimeni n-a zis nimic, nimeni n-a făcut nimic, au avut grijă să plece înainte să le ceară cineva socoteală.

La INML costă 38 RON certificatul medico-legal. Ceva îmi spune că e mai mult decât o să plătească vreodată individul pentru faza de azi. Sau poate doar am eu o zi proastă…

L.E. Mulțumesc tuturor pentru mesaje și susținere. Urmele fizice sunt minore, șocul e încă mare. Și revolta”, își încheie postarea Andreea Hristu.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30