fbpx
 

Mbappe, desemnat cel mai bun jucător al sezonului în Franța


Internaţionalul francez Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului în campionatul de fotbal al Franţei, pentru a patra oară consecutiv, în cadrul ceremoniei de decernare a Trofeelor UNFP (sindicatul jucătorilor profesionişti francezi), care a avut loc duminică la Pavilionul Gabriel din Paris, informează AFP.

Mbappe a mai primit această distincţie în 2019, 2021 şi 2022, în condiţiile în care în 2020 nu a fost acordată din cauza pandemiei de Covid-19.
Căpitanul selecţionatei Franţei l-a depăşit cu această ocazie pe suedezul Zlatan Ibrahimovic, fostul său coechipier de la PSG, recompensat de trei ori cu Trofeul UNFP.
Contracandidaţii lui Mbappe au fost anul acesta Seko Fofana şi Lois Openda de la Racing Lens, precum şi Jonathan Davis, jucătorul formaţiei Lille OSC.
După ce a primit trofeul din mâinile selecţionerului Didier Deschamp, Mbappe a dorit "mai presus de toate" să transmită "cele mai sincere gânduri" portarului spaniol Sergio Rico, colegul său de la PSG, care a suferit un grav accident de călărie duminică dimineaţă.
Întrebat cu această ocazie în legătură cu viitorul său la PSG, Mbappe a răspuns: "Voi fi tot aici şi în sezonul următor".
În cadrul ceremoniei din capitala Franţei, Franck Haise a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului, după ce s-a clasat pe locul secund în Ligue 1 cu Racing Lens, echipă care va participa astfel la Liga Campionilor pentru prima oară în 21 de ani.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: