fbpx
 
Copil de 3 ani atacat de un câine, în orașul Lupeni. Micuțul a ajuns de urgență la spital

Copil de 3 ani atacat de un câine, în orașul Lupeni. Micuțul a ajuns de urgență la spital


Un copil de 3 ani, din oraşul Lupeni, a ajuns miercuri seara la spital, după ce a fost muşcat de mai multe ori, la un picior, de un câine ce a scăpat accidental dintr-un apartament, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incidentul a avut loc în zona blocului în care locuieşte minorul, copilul aflându-se împreună cu unul dintre părinţi.
„Minorul a fost transportat, în stare stabilă, la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, el prezentând multiple muşcături superficiale în zona membrului inferior drept", a precizat sursa citată.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că animalul ar fi fost scăpat accidental dintr-un apartament de către un bărbat care îl avea în grijă.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de neluare a măsurilor de prevenire a unui atac canin. Ancheta continuă în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptei şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30