fbpx
 
Libertatea Libertatea

Mărirea și decăderea baronului PSD Dumitru Buzatu. Trădat de cel mai bun prieten, Farmazon - Regele asfaltului din Vaslui


Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită. Decizia instanţei a fost anunţată de avocatul lui Buzatu, Daniel Atasiei.

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
„În perioada 8 mai - 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea c a obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", preciza DNA.

Buzatu, ultimul comunist din Moldova

O nomenclatură locală, unită prin încuscriri și cumetrii, conduce toate instituții și afacerile din bani publici. Din 1992 până în 2018, au dispărut zeci de baroni, numai Dumitru Buzatu e tot timpul la Putere. Vasluiul e județul roșu: toți din conducerea Primăriei, Consiliului Județean, Prefecturii și a firmelor de construcții sunt neamuri. Dumitru Buzatu e din 1992 politician la vârful PSD. Soția lui Buzatu e parlamentar, fiul – secretar de stat. În Vaslui nu există presă, transparență, depopularea este masivă, iar toți banii publici sunt drenați de câteva familii. Și Buzatu, din amărâtul Vaslui aflat în umbra impunătorului oraș Iași, a ajuns cel mai important politician aflat la Putere în Moldova, arăta în urmă cu 5 ani REPORTER DE IAȘI.

De-a lungul ultimilor ani, s-a vorbit despre faptul că majoritatea afacerilor cu bani publici din Vaslui au fost drenate de câțiva oameni de afaceri strânși în jurul partidului. Mai multe anchete ale DNA Iași s-au desfășurat la Vaslui, în vizor fiind și contracte cu bani europeni, inclusiv banii de la Consiliul Județean condus de Buzatu.
Unul dintre cele mai importante nume de afaceriști este cel al lui Emil Savin, zis Farmazon, patronul Transmir SRL. Farmazon este regele asfaltului din Vaslui, firma sa derulând zeci de contracte cu localități din județ și cu Consiliul Județean Vaslui. În perioada comunistă, Savin ar fi fost, notează presa locală, șoferul președintelui de CAP din Murgeni.

Aproape 30 milioane de lei cifră de afaceri în 2017 și un profit de 934.000 de lei, cam aceleași cifre și în 2016, peste 36 milioane de lei cifră de afaceri în 2015 și un profit de peste 2,1 milioane de lei sunt câteva din datele Transmir. Numele lui Savin a fost implicat de-a lungul anilor în mai multe scandaluri. În 2014, a fost suspectat că ar fi călcat intenţionat cu mașina un cioban, însă la finalul anchetei doar un ginere de-al său a fost pus sub acuzare pentru omor.

O mare și fericită familie

Legăturile politice și de afaceri din Vaslui sunt cimentate de cele de rudenie, de cumătreli și încuscreli. Iată doar o mică parte dintre acestea:  

- Adrian Solomon, deputat PSD de Bârlad, este rudă prin alianţă cu controversatul om de afaceri, Emil Savin, patronul Transmir SA. Solomon i-a cununat pe Mirabela (fata lui Savin) cu Eduard Popică.
- Eduard Popică a fost până în aprilie 2016 director de cabinet la Prefectura Vaslui, apoi consilier județean din partea PSD. Din vara anului trecut, Eduard Popică este prefect de Vaslui.
- Eva, fata lui Tudor Buzatu, a fost botezată de Eduard Popică și soția acestuia, Mirabela, dar și de Dragoș Cazacu care este acum viceprimar al Vasluiului.
- În septembrie 2018, Alexandru Barbu, consilier local PSD, s-a căsătorit cu Roxana Turcu. La nuntă au participat aproximativ 300 de invitați, printre care Gabriela Crețu, senator PSD, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, Tudor Buzatu, secretar de stat, Vasile Pavăl, primarul Vasluiului, Dragoș Cazacu, viceprimar. Mirii i-au avut nași pe Monica și Remus Mustățea. Nașa, Monica, este nepoata lui Dumitru Buzatu. Nașul, Remus, este director executiv la APC Vaslui, o asociație de dezvoltare la care președinte este Dumitru Buzatu.

- În trecut, Alexandru Barbu a fost șeful de cabinet al senatoarei Gabriela Crețu. De câteva luni, a făcut o schimbare și a devenit șeful de cabinet al lui Dumitru Buzatu, adică a trecut de la soție la soț.

O familie de politicieni

Dumitru Buzatu (68 de ani, născut în comuna Ruginoasa, Iași) și-a început cariera politică post-decembristă în 1992. Trei mandate consecutiv, în perioada 1992-2004, a fost deputat de Vaslui din partea PDSR transformat în PSD. Din 2004 și până în 2012, adică 8 ani, Buzatu a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui. Din 2012 și până în prezent este președintele Consiliului Județean Vaslui. Ca studii, Buzatu a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie de la „Cuza”.

Gabriela Crețu (53 de ani, născută în Târgu Frumos, județul Iași) a fost, potrivit biografiei sale oficiale, membru PCR între 1984 și 1989. Între 2004 și 2007 a fost deputat, între 2007 și 2009 eurodeputat, 2009-2012 reprezentantă Permanentă a Senatului României pe lângă Instituțiile Europene. Din 2012 și până în prezent este senator PSD de Vaslui. Absolventă a Facultății de istorie și filosofie de la „Cuza”.

Emil Savin „Farmazon” (Foto: vasluianul.ro)

Trădat de prietenul cel mai bun, Farmazon - Regele asfaltului din Vaslui

Emil Savin, cunoscut în zona Moldovei drept Farmazon și regele asfaltului, controlează, prin fiicele sale, firma Soragmin și unul dintre loialii lui Dumitru Buzatu. Cei doi buni amici s-au certat rău de o vreme, după care Buzatu a pus gând rău contractului câștigat de Farmazon, scrie Libertatea.

Surse din rândul autorităților locale au explicat că relația dintre Dumitru Buzatu și Emil Savin s-a deteriorat odată cu ultima mare achiziție câștigată de compania controlată de omul de afaceri.

Societatea Soragmin, administrată de fiicele lui Emil Savin „Farmazon”, a câștigat licitația pentu proiectul numit „drumul strategic Bârlad-Laza-Codăeşti”. E vorba de o șosea de 83 de kilometri care străbate județul pe latura de vest.

Investiția este realizată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare de peste 200 de milioane de lei, a început în 2017, iar anul acesta, la finele lunii iunie, ar fi trebuit finalizată integral.

Potrivit datelor publice, oferite de CJ Vaslui, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru lotul 1 și 2 al drumului strategic a fost câștigat la licitația publică de SC SORAGMIN SRL, cu o valoare totală de 50.431.456 lei (fără TVA), respectiv 20.289.528,96 lei (fără TVA). Iar pentru lotul 3 Asocierea SC TEHNIC ASIST SRL – SC TASS INFRA LOGISTIC SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL – SC DRUM POD INVEST SRL, cu o valoare totală de 65.252.188,16 lei (fără TVA).

La începutul acestui an, Dumitru Buzatu a anunțat într-o ședință de consiliu județean că firma constructoare, Sorgamin, a denunțat contractul, motivând scumpirea materialelor de construcție.

Sursele Libertatea susțin că omul de afaceri Emil Savin a decis să rezilieze contractul din cauza datoriilor uriașe pe care CJ Vaslui le avea la societate: aproape 4 milioane de euro.

„Buzatu motiva că lucrările sunt proaste. A dispus o expertiză, iar un expert agreat de el, a motivat că lucrarea nu e conformă. Savin a cerut o contraexpertiză, iar Buzatu l-a obligat să o facă cu același expert care inițial a stabilit că lucrarea nu este conformă. 700.000 de lei a fost prețul plătit de Savin expertului agreat de Buzatu pentru ca, la contraexpertiză, să susțină că, de fapt, lucrarea este conformă”, au explicat sursele menționate. 

După efectuarea contraexpertizei, Consiliul Județean Vaslui a deblocat o parte din plăți către societatea controlată de Savin. Pentru deblocarea restului de sumă, Buzatu i-ar fi cerut omului de afaceri mita de 1,25 de milioane de lei. A fost momentul în care, Emil Savin, ar fi decis să nu mai renunțe presiunilor și să îl denunțe la DNA.

Șpaga a fost cerută la pescuit, pe Valea Prutului

Farmazon deține o bază piscicolă la Cârja, Murgeni, la 80 de kilometri de reședința de județ. Acolo unde are și locuința omul de afaceri. Localitatea se află pe Valea Prutului, foarte aproape de granița cu Republica Moldova.

„Banii îi fuseseră ceruți, săptămâna trecută lui Farmazon, de către Buzatu. Șeful CJ a insistat să primească dacă vrea să-i deblocheze restul de datorie”, a povestit o sursă la curent cu lucrările publice efectuate pe drumul realizat de Farmazon și firma din Cluj.

Buzatu a venit la pescuit împreună cu băiatul său, Tudor, cu șefa de cabinet, Ana Obreja, și cu directorul DGASPC Vaslui, Dragoș Cazacu. 

„Farmazon e cel care a pus banii în portbagaj. Buzatu a primit banii, iar apoi a fost oprit de DNA”, a explicat un apropiat al omului de afaceri.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29