fbpx
 
Contrabandist prins cu peste 600 de pachete de țigări ascunse în panoul electric al trenului internațional care leagă Chișinăul de Iași (VIDEO)

Contrabandist prins cu peste 600 de pachete de țigări ascunse în panoul electric al trenului internațional care leagă Chișinăul de Iași (VIDEO)


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi Feroviar au descoperit peste 13.000 de ţigarete (608 pachete), ascunse în cutia panoului electric, pe exteriorul unui tren internaţional, care urma să intre în România din Republica Moldova.

„În ziua de 6 octombrie a.c, pentru valorificarea datelor și informațiilor deținute de colegii noștri din Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar/I.T.P.F. Iaşi s-a desfășurat și organizat o acțiune punctuală pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în cadrul căreia s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra unui tren internațional care urma să intre în România din Republica Moldova.

În urma controlului amănunțit efectuat, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cutia panoului electric, pe exteriorul trenului, cantitatea de 13.060 ţigarete (608 pachete), cu timbru de acciză Republica Moldova.

În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că întreaga cantitate de țigări aparține unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, prezent în tren”, arată reprezentanții ITPF Iași.

Cu privire la cele constatate, acesta a declarat că tigările îi aparțin și că urma să le comercializeze pe piața neagră din România.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 9.028 de lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30