fbpx
 
Un copil de 13 ani din Târgu Jiu a murit în baia din locuința sa. Un membru al familiei a alertat ambulanța

Un copil de 13 ani din Târgu Jiu a murit în baia din locuința sa. Un membru al familiei a alertat ambulanța


Un băiat de 13 ani din Târgu Jiu a fost găsit căzut în baie, în stare de inconştienţă, duminică, de către un membru al familiei, care a apelat numărul de urgenţă, însă echipajul de ambulanţă sosit la faţa locului a constatat decesul adolescentului.

„La data de 12 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că, l-a găsit pe nepotul său, de 13 ani, căzut în baie, inconştient. Echipajul Serviciului de Ambulanţă Gorj, sosit la faţa locului, a efectuat manevre de resuscitare a băiatului de 13 ani, însă a fost constatat decesul", precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Trupul băiatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, mai menţionează sursa citată.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30