fbpx
 
CNN CNN

Dezvăluiri despre numele real al fiicei lui Kim Jong Un. Ce spune un fost spion sud-coreean


Un fost spion sud-coreean a declarat că până acum toată lumea i-a dat un nume greșit fiicei dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.

Choe Su Yong a spus că fiica lui Kim a fost cunoscută sub numele de Kim Ju Ae, dar că, de fapt, este posibil ca ea să se numească Kim Eun Ju, scrie Business Insider.

Bărbatul, care a lucrat în divizia de contraspionaj timp de 20 de ani în cadrul Serviciului Național de Informații din Coreea de Sud, a spus că numele greșit provine de la fosta vedetă NBA Dennis Rodman, potrivit The Times.

Rodman a vizitat Coreea de Nord de mai multe ori și susține că are o prietenie strânsă cu Kim. Choe a spus că, într-una dintre vizitele sale, legenda baschetului a avut o neînțelegere cu Kim în legătură cu numele fetei.

„Am auzit că Kim i-a prezentat-o pe fiica sa lui Rodman în timpul vizitei acestuia în Coreea de Nord, spunând în coreeană că „jeo-ae” este fiica lui.

Rodman pare să fi înțeles greșit cuvântul coreean „jeo-ae” ca fiind numele ei", a declarat fostul spion.

Bărbatul a menționat că Kim a folosit cuvintele „jeo-ae" care înseamnă „acea fată” în coreeană, potrivit The Times.

Rodman a declarat în 2013 pentru The Guardian că fiica lui Kim se numește Ju Ae, spunând că a ținut-o în brațe pe fetiță când aceasta era bebeluș, în timpul vizitei sale din Coreea de Nord.

Un reprezentant al lui Rodman nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Business Insider trimisă în afara orelor obișnuite de lucru.

Fiica lui Kim a fost prezentată în public de către dictator în noiembrie 2022, ceea ce a dus la speculații potrivit cărora ar putea juca un rol important în regimul său sau ar putea deveni succesorul său.

Oficialii sud-coreeni și serviciile de informații sud-coreene s-au referit de atunci la fiica lui Kim drept „Kim Ju Ae”.

Fetița, despre care se crede că are 11 ani, este unul dintre cei trei copii cunoscuți ai lui Kim. Cu toate acestea, Choe spune că Kim are patru copii, citând din nou surse din Coreea de Nord.

The Times a relatat că Choe s-a retras din serviciile de informații în 2010 și a refuzat să împărtășească detalii despre sursele sale pentru siguranța acestora.

Detaliile personale ale familiei lui Kim sunt ținute sub tăcere de Coreea de Nord, de aceea este foarte greu pentru observatorii străini să afle sau să confirme mai multe despre copiii săi.

Țara le interzice cetățenilor săi să poarte numele „Jong Un", iar un raport al Radio Free Asia a citat anterior două surse anonime din Coreea de Nord care au declarat că autoritățile au ordonat fetelor numite „Ju Ae” să își schimbe numele din cauza fiicei lui Kim.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29