fbpx
 
corriere.it corriere.it

Un italian a murit încercând să-și salveze copilul care a căzut de la balcon


Un copil de patru ani a supraviețuit miraculos unei căderi de la etajul șase, în timp ce tatăl său a murit încercând să-l salveze.

Tragedia a avut loc în Palermo, duminică, 24 decembrie. Copilul s-ar fi aplecat peste balcon, iar tatăl său a încercat să-l prindă, dar amândoi au căzut de la etajul șase. 

Minorul a căzut pe copertina unui restaurant, în timp ce bărbatul și-a pierdut viața. Copilul a fost internat la secția de Terapie Intensivă, și are un braț fracturat și răni la torace și abdomen.

„L-am văzut în dimineață, pe el și pe fiul său. Ne-am salutat, ca de obicei, și ne-am schimbat un zâmbet. Nimic nu ne-a dat de înțeles că ne vom confrunta cu această tragedie”, a declarat o vecină, potrivit publicației Corriere della Sera, citată de rotalianul.ro.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, era profesor universitar la Facultatea de Inginerie din Palermo. El își pierduse soția acum un an și era sub presiune pentru custodia fiului său.

Profesoul a fost descris de vecini ca fiind un om responsabil și respectuos.

A fost deschisă o anchetă și se ia în calcul și sinuciderea.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31