fbpx
 
Facebook / Leonard Doroftei Oficial Facebook / Leonard Doroftei Oficial

Ce venituri are Leonard Doroftei în Canada: „Lucrez fără pauză". „Moșul", numit „impostor" și „cerșetor" în România


Obligat de autorități să renunțe la restaurantul pe care îl avea în centrul Ploieștiului, orașul său de baștină, Leonard Doroftei a decis să plece din România. S-a întâmplat în 2019, când fostul mare pugilist s-a mutat în Canada împreună cu familia sa.

„Moșul", care în prezent are 53 de ani, a luat-o de la zero în Montreal. Doroftei și-a deschis o sală de box și este decis să găsească un puști capabil să-i calce pe urme. Pentru ca acest lucru să devină realitate, fostul campion mondial muncește zilnic.

„Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3.400-4.000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor.

Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic. Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui.

A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând", a declarat Leonard Doroftei, potrivit gsp.ro.

Pe lângă banii pe care îi câștigă în Canada, „Moșul" mai încasează din România o rentă viageră în valoare de aproximativ 2.000 de euro.

Născut la Ploiești, Leonard Doroftei a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori.

A obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997.

A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997.

Palmaresul său la amatori: 239 de victorii și 15 înfrângeri.

În 1997, Leonard Doroftei a devenit boxer profesionist, iar pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, după ce l-a învins la puncte pe argentinianul Răul Horacio Balbi.

Pe 31 mai, la București, Leonard Doroftei a luptat din nou împotrivă lui Balbi, românul impunandu-se iar. A urmat meciul cu americanul Paul Spadafora, contând pentru unificarea titlurilor WBA și IBF, la categoria semiușoară. Desi conform statisticilor Leonard Doroftei a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora de 259 de ori, cei trei judecători au dat decizia de egalitate.

Pe 24 octombrie 2003, Leonard Doroftei a pierdut titlul de campion mondial WBA, după ce meciul programat la București împotrivă panamezului Miguel Callist a fost anulat pentru că românul a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial.

Doroftei s-a retras din activitatea sportivă pe 24 iulie 2004, după lupta pierdută împotrivă canadianului Arturo Gatti contând pentru centura WBA de la o categorie superioară.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: