fbpx
 
Amenințare cu bombă la o școală din Cluj-Napoca. Aproape 300 de persoane au fost evacuate de urgență

Amenințare cu bombă la o școală din Cluj-Napoca. Aproape 300 de persoane au fost evacuate de urgență


În dimineața zilei de miercuri, 21 februarie, ora 08:15, autoritățile din Cluj-Napoca au fost alertate cu privire la o potențială amenințare la adresa unei școli situate pe strada Henri Barbusse.

Administratorul instituției a contactat imediat Poliția municipiului pentru a semnala primirea unui e-mail cu un mesaj de avertisment cu privire la posibile dispozitive periculoase în incinta școlii, punând astfel în pericol siguranța celor care se aflau acolo.

Atât persoanele din școală, cât și cele aflate într-o clădire de birouri din imediata apropiere au fost evacuate.

„La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 08.15, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către administratorul unei unități școlare, situată pe strada Henri Barbusse, cu privire la faptul că ar fi primit un e-mail prin care s-a transmis un mesaj de alertă, referitor la anumite dispozitive care ar putea pune în pericol siguranța persoanelor.

În acest context, la fața locului au fost trimiși de urgență specialiști din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic pentru verificarea aspectelor sesizate și luarea măsurilor necesare.

Până la sosirea echipajelor, conducerea unității școlare a dispus evacuarea a aproximativ 70 de persoane.

Totodată, ca măsură de siguranță, polițiștii au dispus evacuarea a altor 200 de persoane, aflate într-o clădire de birouri din imediata apropiere. În cadrul verificărilor efectuate nu au fost identificate elemente sau dispozitive care ar putea pune în pericol siguranța persoanelor. Activitatea a fost reluată în ambele locații”, a transmis IPJ Cluj presei locale.

Potrivit reprezentanților școlii, mailul ar fi anunțat faptulcă trei bombe au plasate în unitatea școlară.

„În jurul orei 08:00 când colega mea a intrat pe adresa de contact a școlii acolo era un mail în limba engleză. Nu era nimic detaliat în el, doar în școală ar fi fost plasate trei bombe. Tot personalul a fost instruit pentru astfel de situații. Eram doar personalul administrativ în clădire pentru că elevii sunt în vacanță. Am sunat la 112, am evacuat clădirea și am așteptat să vină autoritățile.

Aceștia au verificat clădirea și birourile de deasupra, iar după o oră ne-am reluat activitatea”, au declarat reprezentanții școlii.

 

Sursa: realitatea.net

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30