fbpx
 
Facebook / Romsilva Facebook / Romsilva

Întâlnire de gradul patru. Un pădurar din Suceava a dat nas în nas cu o ursoaică și cei trei pui ai săi (VIDEO)


Un pădurar din Suceava a întâlnit nu mai puțin de patru urși - o mamă și cei trei pui ai ei, pe care i-a filmat de la o distanță sigură. Imaginile publicate de Romsilva au devenit virale.

Un pădurar din Suceava a avut parte de surpriza vieții sale, după ce a dat nas în nas nu cu unul sau cu doi, ci cu nu mai puțin de patru urși.

În fapt, o ursoaică cu trei pui, pe care pădurarul i-a filmat de la o distanță sigură.

În mod evident, ursoaica l-a simțit pe pădurar, dar nu a avut niciun fel de manifestări agresive la adresa bărbatului.

Imaginile au fost publicate de Romsilva pe pagina sa de Facebook, alături de o scurtă prezentare.

O ursoaică cu trei pui, bine crescuți și ascultători, își activează instinctele materne imediat ce îl întâlnește pe colegul nostru Ionel Moroșanu în mijlocul unei păduri administrate de către Ocolul Silvic Broșteni din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Colegul nostru i-a filmat de la o distanță sigură, pentru deliciul privitorilor, și cu cele mai bune intenții pentru cei patru blănoși.

Ursoaicele au de obicei doi sau trei pui, foarte rar chiar câte patru, fiind devotate și protectoare cu puii lor. Aceștia rămân alături de ursoaică cel puțin doi ani.

Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat.

Hrana lor este predominant vegetală, dar se hrănesc și cu pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat”.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: