Potrivit sursei citate, atunci când a fost găsit, bărbatul în vârstă de 59 de ani era inconştient şi acoperit de pământ până la torace.
„În jurul orei 9,00, ISU Iaşi a fost alertat prin apel la serviciul 112 despre faptul că o persoană a fost surprinsă de un mal de pământ în timpul unor lucrări în localitatea Cristeşti. La locul solicitării au fost direcţionate mai multe echipaje cu autospeciale de intervenţie şi stingere, de intervenţie, un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul secţiei Paşcani, şi o ambulanţă cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi. La intervenţie s-a deplasat şi un autocamion de intervenţie cu container multirisc. La sosirea echipajelor, victima, un bărbat de 59 de ani, era extrasă de persoanele aflate în zonă. După consumarea protocolului de resuscitare, persoana a fost declarată decedată", a transmis ISU.
Conform datelor comunicate anterior de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, malul de pământ s-a surpat în timpul lucrărilor la consolidare a unui pod de cale ferată.
Sursa: Agerpres