„Un conducător auto de 21 ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce se deplasa pe DN2 - E85, pe direcţia Bacău - Adjud, a acroşat un autovehicul condus pe sensul opus de mers de un tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Tamaş. Din impact, conducătorul auto de 21 ani şi pasagerul în vârstă de 26 ani, din acelaşi autoturism, au decedat, iar şoferul din autoturismul acroşat şi pasagerul au suferit răni grave", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Creţu.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (06:45), circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers pe DN 2, localitatea Sascut, județul Bacău, ca urmare a unui accident rutier produs pe timpul nopții, între 2 autoturisme, soldat cu 4 victime, dintre care 2 persoane au decedat, iar celelalte 2 au fost transportate la spital cu multiple leziuni. Se estimează reluarea traficului în jurul orei 08:00”, transmiteau polițiștii la primele ore ale dimineții.
Sursa: Agerpres