fbpx
Portokal
Bunuri furate, recuperate cu ajutorul poliţiştilor de frontieră. 2.500 de kilograme de floarea soarelui şi 40 de dale din beton, furate dintr-o barjă

Bunuri furate, recuperate cu ajutorul poliţiştilor de frontieră. 2.500 de kilograme de floarea soarelui şi 40 de dale din beton, furate dintr-o barjă


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Brăila şi Folteşti au descoperit peste 2.500 de kilograme de floarea soarelui şi 40 de dale din beton, care fuseseră furate de mai mulţi cetăţeni români dintr-o barjă ancorată în Bazinul Docuri Brăila, respectiv din sistemul naţional de irigaţii.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, planificat să execute misiune de supraveghere la malul stâng al fluviului Dunărea, au observat în zona kilometrului fluvial 168, în apropierea unei barje ancorate în Dana 39 din Bazinul Docuri Brăila, o ambarcaţie în care se aflau două persoane de sex masculin, a căror prezenţă în zonă li s-a părut suspectă. Pentru efectuarea unor verificări specifice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, lucrătorii noştri au solicitat bărbaţilor să tragă barca la mal, dar aceştia  au schimbat direcţia de deplasare către malul drept al fluviului Dunărea, încercând astfel să fugă.

 

La scurt timp poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au intervenit cu o ambarcaţie rapidă de tip Harpoon şi au reuşit oprirea bărcii în care erau cei doi bărbaţi.

 

Lucrătorii noştri au procedat la legitimarea persoanelor, stabilind ca acestea sunt cetăţenii români Mihaiţă C. , în vârstă de 48 de ani şi Petruş S., în vârstă de 36 de ani, ambii domiciliaţi în Brăila. În urma verificărilor efectuate şi din declaraţiile bărbaţilor poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că barca era încărcată cu 1.840 kilograme de floarea soarelui, pe care cei doi le-au sutras prin tăierea şi ruperea sistemelor de închidere a capacelor de vizitare a barjei în apropierea căreia au fost observaţi.

 

Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector care desfăşurau o misiune specifică pe fluviul Dunărea cu o ambarcaţie rapidă de tip Harpoon au descoperit, în apropierea aceleiaşi barje, două bărci abandonate care erau încarcate cu 700 kilograme de floarea soarelui, sustrase din acelaşi loc şi prin aceeaşi metodă.

 

Politiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de furt calificat, au reţinut cele trei bărci, în valoare de 3.200 lei, în vederea continuării cercetărilor şi au predat întreaga cantitate de floarea soarelui, în valoare de 3.600 lei, proprietarului barjei, o societate comercială.

 

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, poliţisti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit pentru control pe raza localităţii de frontieră Folteşti, un atelaj hipo, condus de Petrică N., în vârstă de 25 ani, domicilat pe raza judeţului Galaţi.

Procedând la verificarea atelajului hipo, lucrătorii noştri au descoperit 40 de bucăţi de dale din beton cu lungimea de aproximativ 0,5 m şi lăţimea de 0,4 m fiecare, pe care tânărul a recunoscut că le-a sustras prin săpare şi demontare dintr-un canal al sistemul de irigaţii aparţinând Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), filiala Galaţi, cu intenţia de a le utiliza în gospodăria proprie.

Dalele din beton în valoare de 3.500 lei au fost predate proprietarului, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top