fbpx
Portokal
Român mort în Germania după ce a fost pus să muncească fără pauză pe caniculă

Român mort în Germania după ce a fost pus să muncească fără pauză pe caniculă


Un român în vârstă de 32 de ani din regiunea Breisgau, Germania, a murit după o zi de lucru în caniculă, potrivit ziarulromânesc.de

 

Tânărul, care muncea ca și ajutor în agricultură, a murit într-o zi cu vreme toridă, deoarece nu avusese voie să facă pauze și nici să bea apă.

 

Vinovat pentru sfârșitul tragic este șeful acestuia, un agricultor în vârstă de 47 de ani, care este acuzat de omucidere involuntară, după ce l-a obligat să muncească în condiții inumane.

 

Un caz asemănător a avut loc în anul 2014, când un muncitor se afla la volanul unui tractor, în timp ce alți doi încărcau baloți de fân, cu o greutate de 20 de kilograme, în remorcă, într-o după-amiază. Unul dintre muncitori, în vârstă de 32 de ani, i-a spus bărbatului că nu se simte bine, dar i s-a spus să nu se oprească din muncit, deși își terminaseră rezervele de apă. În acea seară, tânărul s-a prăbușit, în urma unui accident vascular cerebral cauzat de căldură, a intrat în comă și două săptămâni și jumătate mai târziu a murit.

 

(Sursa: b1.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top