fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Moaștele Sfântului cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse la sărbătoarea Sfintei cuvioase Parascheva de la Iași. Programul manifestărilor religioase

Moaștele Sfântului cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse la sărbătoarea Sfintei cuvioase Parascheva de la Iași. Programul manifestărilor religioase


Credincioşii care vor veni în luna octombrie la Iaşi pentru a lua parte la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva vor avea prilejul de a se închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, care vor fi aduse spre închinare de la un lăcaş de cult din Cipru.

 

Potrivit programului organizat de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, va fi scoasă din catedrala mitropolitană în procesiune, luni, 10 octombrie, începând de la ora 6,30, şi va fi depusă pentru închinare pe platoul din faţa Căminului teologic.

 

Miercuri, 12 octombrie, în jurul orei 9,00, un sobor de clerici va întâmpina pe Aeroportul Internaţional Iaşi racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Jumătate de oră mai târziu, moaştele care sunt aduse de la un lăcaş de cult din Cipru vor fi primite la Catedrala Mitropolitană. Seara, între orele 19,00 şi 20,30, va fi organizat pelerinajul ‘Calea Sfinţilor’ – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

 

Procesiunea va avea loc pe traseul dintre Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica ‘Sfântul Sava cel Sfinţit’ – Strada Costache Negri – Mănăstirea ‘Sfinţii Trei Ierarhi’ – Catedrala Mitropolitană.

 

Vineri, 14 octombrie, când se prăznuieşte hramul Cuvioasei Parascheva, între orele 9,00 şi 13,00, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În anii anteriori la acest eveniment religios au luat parte nu numai clerici, dar şi reprezentanţi ai mediului politic local şi naţional, cultural şi educaţional.

 

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva transformă Iaşiul, începând din anii ’90, în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară. Sfânta Parascheva este considerată atât de credincioşii ortodocşi cât şi de cei catolici a fi ocrotitoarea Moldovei cât şi a celor săraci.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac