Un microbuz Mercedes Sprinter s-a răsturnat, în această după-amiază, în localitatea ieșeană Comarna, după ce a intrat într-un șanț. Mai multe persoane au fost rănite, unele fiind în stop cardio-respirator.
Microbuzul din Republica Moldova se îndrepta spre Italia. Șapte pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care unul se afla în stare foarte gravă. Victima în stare critică a decedat la puțin timp de la sosirea salvatorilor.
Porțiunea de drum pe care s-a produs accidentul nu este reabilitată, carosabilul fiind extrem de alunecos din cauza umezelii.
După o curbă la dreapta, șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara carosabilului, răsturnându-se pe câmp.
Polițiști verifică bagajele care sunt împrăștiate pentru a stabili identitatea victimelor transportate la spital.