fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Cum fuge o fată de 13 ani de la Protecția Copilului

Cum fuge o fată de 13 ani de la Protecția Copilului


Adolescenții din rețeaua de Protecție a Copilului dispar când vor și nu-i caută nimeni. Funcționarii îi consideră „pierderi asumate” și multe fete intră pe mâna proxeneților. Gianina a fost dată dispărută de Centrul din Bucium abia după 24 de ore. Unii ar fi văzut-o în căminele studențești din Tudor. În Centru, copiii se descurcă singuri, chiulesc mult de la școală și intră în anturaje dubioase. Fata de 13 ani era la a treia dispariție. Șocant: în doar șase luni din 2017, au dispărut 16 minori din sistemul de Protecție a Copilului. Practic, statul nu e capabil să îi protejeze.

 

Are 13 ani și de o lună de zile nimeni nu mai știe nimic de ea. O cheamă Gheorghița Vodă sau Geanina, cum îi spun cunoscuții, și stătea la Complexul de Servicii Comunitare Bucium.

Peste noapte n-a căutat-o nimeni

Pe 14 mai, în jurul orei 17.00, împreună cu alte trei colege, a plecat până la un magazin din apropiere, pe motiv că vrea să-și cumpere ceva dulce.

Educatorii din centrul de plasament din Bucium susțin că fata ar fi plecat fără billet de voie, însă colegele ei susțin că s-a știut de plecarea lor până la magazin.

După aproximativ jumătate de oră, colegele ei s-au întors, însă fără Gheorghița.

Asistentele din centru au constatat ceva mai târziu absența fetei și au anunțat conducerea. De-abia a doua zi a fost anunțată la poliție dispariția fetei.

„Termenul legal de așteptare este de 24 de ore. După aceea, conducerea centrului a anunțat la poliție dispariția“, explică Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGSPC) Iași.

Legislația nu permite reprezentanților Protecției Copilului să-i caute pe acești tineri, iar Poliția se bazează de multe ori pe faptul că aceștia se întorc singuri în centru.

„Efectuăm în continuare cercetări pentru găsirea fetei“, sună sec declarația reprezentanților poliției.

 

Gianina (în stânga) a dispărut de o lună. Cunoscuții spun că era introvertită. Are doar 13 ani. Dacă o vedeți, anunțați Poliția

 

Văzută în Tudor Vladimirescu

Surse din anturajul fetei susțin că Gheorghița ar sta la un prieten, în campusul universitar Tudor Vladimirescu.

„Cineva ne-a spus că a văzut-o pe Geanina în Tudor Vladimirescu, zilele trecute, dar nu a reușit să stea de vorbă cu ea. Am înțeles că aceasta ar avea prieten un student, la care de altfel stă în cămin“, spune una dintre colegele fetei.

Reprezentanții Poliției susțin că au vorbit cu mai multe persoane apropiate fetei, inclusiv familia la care a stat în plasament, și că aceștia au confirmat faptul că minora s-ar afla în continuare în Iași.

„Aceasta a fost semnalată pe raza municipiului Iași, dar nu a fost încă depistată“, precizează Anca Vîjiac.

 

Până la 12 ani la asistent maternal

Abandonată la naștere, Gheorghița a fost crescută de familia Pânzariu, la asistent maternal, într-un sat aproape de Hârlău. Aceasta a locuit la această familie mai mulți ani împreună și cu fratele ei, Marius, în vârstă acum de 10 ani.

Din cauza problemelor avute la școală de Marius, care a rămas un an repetent, Protecția Copilului a decis în urmă cu un an și ceva să-i mute pe cei doi în centrul de plasament, considerând că așa vor putea fi mai bine controlați.

„Gianina, așa cum îi spunem noi, e o fată cuminte, timidă, ascultătoare, introvertită, care nu a creat probleme. Nu avea prieteni. Îi plăcea să stea mai mult singură“, o caracterizează Petronela Pânzariu, una dintre fiicele fostei asistente maternale. De altfel, Petronela Pânzariu a predat timp de un an la Școala Gimnazială „Veronica Micle“, unde învăța acum Gheorghița.

Potrivit Petronelei, situația la învățătură a fetei era mediocră: „Își dădea interesul să învețe, din câte știu eu. Era de nota 7-8. Nu a avut până anul acesta probleme. Am înțeles că acum ar avea o corigență și că a lipsit destul de mult de la școală anul acesta.“

 

Gianina încă este copil. Sistemul public și-a luat mâna de pe ea mult prea devreme

 

A mai fugit o dată

În luna februarie a acestui an, fata a mai fugit o dată din centrul de plasament din Bucium, după o ceartă cu o colegă. Atunci, tânăra s-a refugiat la familia care a avut grijă de ea.

„Gianina a fugit din Centru după ce a avut un conflict cu o colegă din Centru, care ar fi bătut-o. Atunci s-a dus la Cotnari, la o rudă de-a noastră. După ce a aflat mama, a vorbit la poliție și a fost dusă din nou la centru, la Iași“, explică Petronela Pânzariu, care mai spune că minora ar mai fi plecat o dată anul acesta din Centru: „Din câte am înțeles eu, a mai fost fugită două zile, până la Paște.“

Gheorghița este foarte legată emoțional de familia care a crescut-o, aceasta petrecându-și vacanța de Paște alături de familia Pădurariu.

„Anul acesta, de Paște, Gianina și Marius au venit în vacanță la mama, la Fetești, un sat aproape, Hârlău și au stat trei săptămâni. S-au simțit foarte bine la noi“, adaugă Petronela.

 

„Mă tem să nu fi pățit ceva rău“

Cea care i-a fost atâția ani ca o soră mai mare se teme pentru soarta tinerei. „Sunt foarte îngrijorată! A trecut aproape o lună și nu avem nicio informație legată de ea. Cu Marius nu am reușit să iau legătura. Am încercat să o sun, dar nu cred că mai are numărul de telefon pe care îl știam. Probabil a aruncat cartela. Am mai vorbit cu cei de la Poliție, care mi-au spus că ar fi plecat de bună voie din Centru și că ar fi implicat și un băiat. Din câte știu, Gianina nu avea prieten și chiar nu-i plăcea să aibă asemenea legături. A avut la un moment dat un prieten, dar nu a fost ceva de lungă durată. Mă tem să nu fi pățit ceva rău sau să fi intrat într-un anturaj care să o fi convins să fugă“, menționează Petronela Pânzariu.

 

Fuga din Centru, o obișnuință

Cele 18 minore care stau în centrul de plasament din Bucium obișnuiesc să plece frecvent, fără billet de învoire. Acestea lipsesc fie câteva ore, fie chiar și mai multe zile, după care revin singure în Centru.

„Potrivit informațiilor furnizate de polițiștii de la Secția 5, s-au consemnat mai multe sesizări în ultimele luni referitor la plecări din Centrul de Plasament Bucium. În general, sunt plecări voluntare, de câteva zile, după care fetele revin în Centru. Plecările nu au loc în condiții suspecte“, spune Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IJP Iași.

Informația a fost confirmată și de unul dintre angajații Centrului: „Nu e prima dată când fug copii”.

 

Fata a ieșit din acest centru pe poartă, nu a sărit gardul

 

Număr mare de plecări

În perioada ianuarie - iunie 2017, un număr de 16 copii, din centrele rezidențiale din Iași și 4 copii din plasament familial au fost dați dispăruți, potrivit informațiilor furnizate de DGSPC Iași.

În realitate, cifra este mult mai mare, lucru confirmat și de către unul dintre angajații de la centrul de plasament din Bucium: „Centrul se întinde pe o suprafață destul de mare și, în multe locuri, sunt găuri în gard sau chiar lipsește gardul. Copiii ies pe acolo și nimeni nu poate ști unde se duc și ce fac. Este destul de greu să ai un control asupra lor, atâta timp cât sunt puțini angajați, iar ei au un regim deschis. Nu sunt la închisoare! Pot pleca pentru câteva ore sau pentru câteva zile.“

 

Pericolul traficului de persoane

Unele dintre minorele care ajung în centrele de plasament din Iași au sau au avut legătură cu rețelele de prostituție, astfel că pot ajunge foarte ușor prada acestora.

„În centrele de plasament de la noi ajung și minore care fac parte din anturajul traficanților de persoane. Celelalte fete, multe dintre ele instabile emoțional, pot foarte ușor să cadă pradă tentațiilor financiare venite din partea celor implicați în prostituție. Multe dintre ele devin victimele cunsocutei metode «loverboy», prin care traficanții de persoane se folosesc de atașamentul emoțional al fetelor, pentru a le obliga ulterior să se prostitueze. Psihologii din centrele de plasament le prezintă periodic astfel de cazuri, tocmai pentru a le informa în legătură cu pericolele la care se expun“, susține Tiberiu Bantaș.

 

Andreea Corodescu, directoarea Centrului din Bucium, n-a vrut să stea de vorbă cu REPORTER DE IAȘI

 

Patru fete, găsite la București

Patru minore din Iași, două surori si prietenele lor, au fugit de-acasă pe data de 3 iunie. Aceste au amanetat două telefoane, cu ajutorul unui prieten de-al lor, în vârstă de 18 ani, apoi au plecat spre Ploiești. Acolo, fetele au dormit o noapte la prietenul uneia dintre ele.

Aflând că sunt căutate de poliție, băiatul din Ploiești le-a trimis pe fete acasă, însă acestea din gara Ploiești au plecat spre București.

Pe 4 iunie seara, fetele s-au dus într-o scară de bloc aflată în apropierea Gării de Nord. Acestea au fost văzute de niște locatari, care au chemat poliția. Minorele au fost duse ulterior la Centrul de Plasament „Pinocchio“, din capitală.

De-abia pe 7 iunuie, părinții au aflat unde sunt fetele lor și au mers să le recupereze din București.

Totul s-a terminat cu bine pentru cele patru minore, însă finalul putea fi unul tragic dacă acestea ar fi intrat pe mâna traficanților de carne vie.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac