fbpx
 
OFICIAL: Stoican e noul antrenor al Politehnicii

OFICIAL: Stoican e noul antrenor al Politehnicii


După ce i s-a propus antrenorului Eugen Neagoe rezilierea contractului, pe cale amiabilă, iar acesta a refuzat, Comitetul Director al CSM Politehnica Iași a luat decizia ca acesta să fie demis din funcția de antrenor principal.

 

„Membrii Comitetului Director îi mulțumesc pentru munca depusă și rezultatele foarte bune obținute în Playoutul Ligii 1 și îi doresc succes în carieră!“, este mesajul transmis fostului antrenor pe pagina oficială a clubului.

 

Noul antrenor al clubului este Flavius Stoican, care a afăcut deja deplasarea cu echipa în cantonamentul de la Tiraspol.

 

În vârstă de 40 de ani, Flavius Stoican a evoluat ca jucător la Universitatea Craiova, Dinamo București, Șahtior Donețk și Metalist Harkov.

 

Ca antrenor, a început la CSM Reșița, apoi Dinamo 2, Chindia Târgoviște și CSM Mioveni. În 2013 a fost numit antrenor principal la Dinamo, echipă pe care a antrenat-o în 2 mandate, ultimul în 2015 șI FC Voluntari. În sezonul recent încheiat, a retrogarat cu Pandurii Târgu Jiu.

 

„Este un antrenor tânăr, cu dorință de a face performanță, care a evoluat la un înalt nivel, ca jucător, și a acumulat deja o bogată experiență, ca antrenor, fiind omul potrivit pentru a ajuta echipa să își îndeplinească obiectivul în sezonul 2017/2018: accederea în Playoff-ul Ligii 1!“, mai scrie pe pagina grupării din dealul Copoului.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: