fbpx
 
Cinci turci ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Vama Turnu

Cinci turci ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Vama Turnu


Poliţiştii de frontieră români şi maghiari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu au descoperit la controlul comun cinci cetățeni turci, ascunși în interiorul unei autoutilitare, care au încercat astfel să iasă ilegal din ţară.

În data de 11.12.2018, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu - Battonya, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român D.M., în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în judeţul Arad, la volanul unei autoutilitare marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculată în România. Şoferul a declarat că transporta în Germania un balansoar.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră români împreună cu poliţiştii maghiari au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, într-un spaţiu special amenajat în compartimentul marfă al autoutilitarei, în spatele balansoarului, cinci persoane de sex masculin.

Acestea au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, intraţi legal în România.

În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră români şi maghiari în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30