Pasager reținut pe Aeroportul Otopeni după ce și-a însușit bagajul altei persoane

Pasager reținut pe Aeroportul Otopeni după ce și-a însușit bagajul altei persoane

Poliţiştii de frontieră din Aeroportul Henri Coandă-Otopeni au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt pe numele unui cetăţean român, care, după ce a efectuat formalităţile de intrare în ţară, a sustras un bagaj de cală care aparţinea unui cetăţean turc.

În data de 10.07.2019, la ora 13.15, la Punctul de Trecere a Frontierei  Aeroport Henri Coandă - Otopeni s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe  sensul  de intrare în ţară, din direcţia Eindhoven, cetăţeanul român P.M., în vârstă de 28 de ani.

După efectuarea formalităţilor, cel în cauză s-a deplasat în sala de sosire a bagajelor şi a ridicat un geamantan de pe banda pe care se aflau bagajele sosite de la o cursă din direcţia Istanbul.

În momentul în care bărbatul s-a îndreptat către ieşirea din sala de vamă, echipa comună de control formată din poliţist de frontieră şi lucrător vamal a observat că bărbatul avea o atitudine suspectă, sens în care acesta a fost oprit pentru efectuarea unui control amănunţit al bagajului. Cu această ocazie, s-a constatat că eticheta de însoţire a bagajului nu corespunde cu datele din cartea de identitate prezentată la control.

Poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi au stabilit că cetăţeanul român călătorise din direcţia Eindhoven fără bagaj de cală, iar posesorul geamantanului este de fapt un cetăţean turc care se prezentase pentru a intra în ţară din direcţia Istanbul.

În cauză, se efectuează  cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top