Tânărul se numeşte Mihai Cosmin Braiş, avea 27 de ani şi era originar din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău.
Cel care l-a descoperit este un prieten, acesta alertând autorităţile prin intermediul numărului de urgenţe 112.
Braiş a folosit un cablu de sârmă pe care l-a prins de creanga unui copac din pădurea Ţicău, situată la marginea municipiului Iaşi.
Tânărul a absolvit în acest an Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iaşi şi urma să susţină în aceste zile examenul de licenţă.
Pe 27 iunie, în ziua ceremoniei de absolvire, Braiş a scris pe pagina sa de facebook că „în sfârşit“ a terminat facultatea, postând şi o fotografie alături de părinţi şi de fratele său. Mama tânărului lucrează în Elveţia.
„Trecerea în neființă a colegului nostru, Cosmin Mihai Braiș, unul dintre cei mai mărinimoși, entuziaști și iubiți membri SSFI lasă în urmă un gol adânc și o durere nemărginită.
Cu sufletul sfâșiat și lacrimi în ochi colegii și prietenii își exprimă regretul acestei plecări precoce.
Dumnezeu să îți călăuzească sufletul!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Societății Studenților Farmaciști din Iași.
Poliţiştii ieşeni susţin că nu cunosc motivul acestei sinucideri, dar că, împreună cu procurorii, continuă cercetările în acest caz.
Sursa: Adevărul