fbpx
 
Un rus și un ucrainean care doreau să ajungă în Olanda, opriți la frontiera cu Bulgaria de Garda de Coastă

Un rus și un ucrainean care doreau să ajungă în Olanda, opriți la frontiera cu Bulgaria de Garda de Coastă


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean rus și unul ucrainean care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la „frontiera verde”. Persoanele în cauză au fost predate, în cursul zilei de azi, autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 11.09.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat pe raza localității Ostrov, judeţul Constanţa, două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă au fost duse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În urma controlului corporal și al bagajelor, asupra unuia dintre bărbați au fost descoperite documente cu însemnele Federației Ruse.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt un cetăţean rus, în vârstă de 33 de ani şi un cetăţean ucrainean, în vârstă de 25 de ani. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă în Olanda.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cei doi cetăţeni fiind predați în cursul zilei de azi autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: